Cazare » VALCEA » Ramnicu Valcea » Parcul Mircea cel Batran

Parcul Mircea cel Batran

In centrul orasului, la o suta de metri de "Kilometrul 0", se afla cea de-a doua gradina publica a orasului Ramnicu Valcea, Parcul Mircea cel Batran. Intrarea principala este strajuita din 1970 de statuia domnitorului Mircea cel Batran, opera a sculptorului Ion Irimescu.

In incinta sa se gaseste Casa Socoteanu - Lahovari, ridicata in sec. al XVIII-lea, fost sediu al primariei municipiului si actual Palat al Copiilor, imobil reprezentativ din punct de vedere arhitectonic pentru zona Olteniei de Nord.

Nu departe de aici se gaseste Statuia Independentei. Monumentul simbolizand "Romania cu chip indurerat pentru fii cazuti vitejeste in lupte" a fost dezvelit la data de 17 mai 1915, este opera sculptorului I.Iordanescu si cinsteste eroii valceni cazuti in Razboiul de Independenta, precum si pe soldatii si ofiterii morti in timpul campaniei din 1913.