Cazare » TIMIS » Timisoara » Podul de fier

Podul de fier

Primele poduri metalice din Timisoara au fost montate intre anii 1870 - 1871, cand a fost construit si podul de fier care face legatura dintre actualele strazi Ady Endre si Andrei Muresanu, unul dintre cele mai cunoscute din oras.

Legenda spune ca acest pod ar fi fost proiectat de celebrul Gustav Eiffel, insa nu se cunoaste acest lucru cu certitudine.
Podul de fier a fost construit pe amplasamentul unui pod vechi, fiind un pod comun cu grinzi si zabrele simplu rezemate. A fost realizat dupa un proiect tip, semanand cu podurile construite la vremea respectiva.
Elementele podului erau prinse intre ele cu nituri, urmand ca structura sa sa fie intarita odata ce a fost introdus tramvaiul electric, care avea vagoane mai grele.

Podul a fost demolat in anul 1911 si inlocuit cu unul din beton armat, adecvat noii artere, vechea structura fiind folosita pentru constructia unui alt pod.
Noul pod a fost realizat dupa planurile arhitectului Lad Karoly, avand dimensiunile: deschiderea de 32,80 m, lungimea totala 40 m, latimea partii carosabile 7 m si trotuarele de 2 m.