Cazare » MURES » Sighisoara » Rezervatia Breite

Rezervatia Breite

Stejarii seculari de la Breite este o arie protejata de interes national ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturala, tip forestier), situata in judetul Mures, pe teritoriul administrativ al orasului Sighisoara.

Rezervatia naturala are o suprafata de 70 ha, si reprezinta o zona de deal din etajul gorunetelor, acoperita cu pasuni colinare si stejari seculari, cu varste cuprinse intre 400 si 600 de ani.

Pe platoul Braite de langa Sighisoara se afla cel mai mare, reprezentativ si bine conservat habitat de pajiste impadurita cu goruni si stejari multiseculari din centrul si estul Europei.
Prin originea sa, platoul Breite este o padure modificata cultural, purtand atat amprenta culturii locale sasesti de peste opt secole, cat si a unei naturi bogate si variate.

Aceasta origine dubla confera rezervatiei Breite valori exceptionale multiple - de la cele istorice, culturale si ecologice, pana la cele estetice si emotionale.
Atat din punctul de vedere al patrimoniului natural, cat si ca marturie vie a istoriei orasului Sighisoara, Breite reprezinta o valoare unica in Europa.

Istoria platoului se schimba in epoca moderna, cand aici incep sa se organizeze impresionante serbari campenesti, la sfarsitul primaverii sau inceputul verii. Perioada calda a anului incepea cu o sarbatoare care reusea sa anime intreg orasul: "Skopationfest". Aceasta era o sarbatoare a primaverii organizata anual de scoala.